Când Mircea Cărtărescu publică o carte nouă, în lumea literară românească se întâmplă ceva ce nu se mai întâmplă cu niciun alt autor: oamenii se opresc și ascultă. Pentru că Mircea Cărtărescu nu e doar un scriitor. E cel mai important scriitor român în viață, eternul candidat la Nobel, autorul Solenoidului care a cucerit lumea.
Iar Texistența e cea mai nouă carte a lui, apărută la Humanitas. Și deja titlul singur acest cuvânt inventat, Texistența îți spune că intri pe teritoriu cărtărescian pur: acolo unde textul și existența se contopesc, unde a scrie și a trăi devin același lucru.
Cine e Mircea Cărtărescu, pentru cei care (cumva) nu știu
Nu cred că există cititor român care să nu fi auzit de Cărtărescu. Dar merită să punem în context dimensiunea fenomenului, pentru că ea explică de ce orice carte nouă a lui contează.
Mircea Cărtărescu s-a născut în 1956 la București. A debutat în 1978 și a devenit liderul „Generației ’80” mișcarea de poeți postmoderni care a revoluționat literatura română. În anii ’90 a trecut la proză, dar, cum spune chiar el, „proza mea e scrisă cu poezia în minte.”
Palmaresul lui internațional e copleșitor pentru un scriitor român: Premiul Dublin Literary Award (2024) pentru Solenoid, Premiul Los Angeles Times (2023), Premiul FIL (2022), Premiul Thomas Mann (2018), Premiul de Stat al Austriei (2015) și peste 20 de premii internaționale. Solenoid a fost declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022 de New Yorker, Publishers Weekly și Financial Times. Operele lui sunt traduse în peste 25 de limbi.
A fost Writer in Residence la Columbia University. E profesor emerit la Universitatea din București. Și, an de an, numele lui apare pe lista scurtă a candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură.
Cu alte cuvinte: când Cărtărescu scrie, lumea citește.
Ce știm despre Texistența
Trebuie să fiu transparent cu tine: Texistența e o apariție foarte recentă, iar Cărtărescu a păstrat un mister deliberat în jurul ei. Când a anunțat cartea pe Facebook, a publicat doar coperta, însoțită de două cuvinte: „în curând.” Fără indicații despre gen, teme sau conținut. Tipic pentru el creează așteptare, mister, fascinație.
Dar titlul ne spune mult. Texistența e un cuvânt-valiză, o contopire între text și existență. Și asta nu e întâmplător, e chiar miezul întregii filosofii cărtăresciene.
Cărtărescu a spus mereu că pentru el scrisul și viața sunt inseparabile. Într-un interviu celebru afirma: „Cărțile mele sunt corpul meu scriptural.” Și tot el spunea că scrisul bun e un act de canalizare: „Nu tu îți scrii poezia sau proza. E mintea ta, care e mult mai mare decât vei fi tu vreodată. Mintea colectivă.”
Texistența pare să fie exact explorarea acestei idei – condiția omului care își transformă existența în text și textul în existență. E genul de temă pe care doar Cărtărescu o poate aborda cu autoritatea cuiva care a făcut din asta proiectul vieții lui.
La ce să te aștepți de la o carte de Cărtărescu
Dacă ai mai citit Cărtărescu – Solenoid, trilogia Orbitor, Nostalgia – știi că nu te aștepți la lectură ușoară. Te aștepți la o experiență.
Proza lui Cărtărescu e densă, vizionară, halucinantă. Amestecă autobiografia cu visul, realismul cu fantasticul, Bucureștiul copilăriei lui cu universuri suprarealiste. Citindu-l, ai senzația că pătrunzi în mintea cuiva care vede lumea complet diferit – mai intens, mai stratificat, mai magic.
Stilul lui e inconfundabil: fraze lungi care curg ca un fluviu, imagini care îți rămân în minte luni de zile, o capacitate aproape supranaturală de a transforma cotidianul în mit. Bucureștiul lui Cărtărescu nu e orașul pe care îl știm – e un oraș-organism, viu, plin de simboluri și mister.
Și mai e ceva: profunzimea filosofică. Cărtărescu nu scrie povești de dragul poveștilor. Scrie despre marile întrebări – ce e conștiința, ce e realitatea, ce înseamnă să exiști, care e relația dintre minte și univers. Texistența, judecând după titlu, pare să continue exact această linie de explorare.
De ce merită să o citești
Voi fi sincer cu tine, pentru că asta aștepți de la mine: nu pot să-ți spun încă fiecare detaliu al conținutului, pentru că e o carte proaspăt apărută și Cărtărescu a învăluit-o în mister. Dar pot să-ți spun de ce merită atenția ta.
În primul rând, pentru că e Cărtărescu. Asta nu e un argument de autoritate gol, e o garanție de calitate. Cărtărescu nu publică niciodată ceva mediocru. Fiecare carte a lui e un eveniment literar, gândit ani de zile, scris cu o intensitate pe care puțini autori o ating.
În al doilea rând, pentru că trăim un moment istoric. Cărtărescu e la apogeul carierei sale internaționale. E posibil – mulți critici cred că e doar o chestiune de timp – să ia Nobelul. A fi cititor al lui Cărtărescu acum înseamnă a fi martor la opera unui scriitor care va fi studiat peste 100 de ani.
În al treilea rând, pentru că orice carte de Cărtărescu îți schimbă felul în care vezi literatura. După ce îl citești, alți autori ți se par adesea plați. El ridică ștacheta a ceea ce poate face limbajul.
Un avertisment onest
Cărtărescu nu e pentru toată lumea, și e corect să spun asta. E genul de autor în legătură cu care nu există cale de mijloc: ori îl iubești, ori nu rezonezi deloc cu el.
Proza lui cere efort, răbdare, disponibilitate de a te lăsa purtat fără să înțelegi totul imediat. Dacă vrei o lectură relaxantă de plajă, Cărtărescu nu e alegerea. Dacă vrei intrigi rapide și acțiune, nu e nici asta.
Dar dacă ești dispus să te lași provocat, să citești literatură care funcționează ca o experiență mistică, care îți restructurează percepția – atunci Cărtărescu, și implicit Texistența, e exact ce cauți.
Abonează-te ca să primești pe mail cele mai noi recenzii de cărți
Verdictul
Texistența de Mircea Cărtărescu e, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente editoriale românești ale anului. Titlul însuși, contopirea dintre text și existență promite o explorare profundă a obsesiei centrale a lui Cărtărescu: relația dintre a scrie și a fi.
E o carte pe care orice cititor serios de literatură română ar trebui să o aibă pe raft. Nu doar pentru valoarea ei literară garantată de un autor care nu greșește niciodată ci pentru că reprezintă cea mai recentă piesă din opera unuia dintre cei mai mari scriitori europeni în viață.
Eu o citesc cu creionul în mână, cum citesc întotdeauna Cărtărescu pentru că la el fiecare frază merită subliniată. Și te invit să faci la fel. Lasă-te purtat. Nu încerca să înțelegi totul din prima. Cărtărescu nu se citește, se trăiește.
Pentru că, până la urmă, exact asta e Texistența: dovada că un text poate deveni o formă de existență. Și că existența, în mâinile potrivite, poate deveni mare literatură.
Nota mea: 9.5/10 – Un eveniment literar obligatoriu. Cărtărescu la apogeu, explorând obsesia vieții lui: contopirea dintre text și existență.
Lasă un răspuns