Am o slăbiciune pentru cărți, iar cititorii blogului o cunosc bine: consum multe cărți și nu îmi este rușine să recunosc că multe sunt ascultate în format audio. Și nu toate sunt în română. De data asta a fost un audiobook pe Amazon, ascultat în majoritatea timpului în mașină, pe drumul spre birou sau când plec la drum lung cu mașina; timp de aproape trei săptămâni. Așa am descoperit Tăcerea tobelor, romanul lui Hanna Pylvainen, cu mult înainte să aflu că Humanitas Fiction o pregătește pentru colecția Raftul Denisei.
Nu e o coincidență fericită. Cartea, apărută inițial în engleză sub titlul The End of Drum-Time, a fost finalistă la National Book Award și desemnată Best Book of the Year de publicații ca Time, NPR și Kirkus Reviews. Când editurile bune din România adaptează un titlu atât de premiat, de obicei există un motiv întemeiat — și, în cazul ăsta, motivul e pe deplin justificat.
Trebuie să recunosc că nu știam nimic despre autoare înainte să apăs play pe primul capitol. Hanna Pylvainen e o scriitoare americană de origine finlandeză, crescută într-o comunitate religioasă conservatoare, iar detaliul ăsta biografic se simte în fiecare pagină a romanului — nu scrie despre credință fanatică din exterior, ci dintr-o cunoaștere aproape intimă a mecanismelor ei.
Despre ce este vorba în cartea Tăcerea tobelor
Suntem pe tundra scandinavă, în Laponia anilor 1850, într-un ținut unde granițele moderne abia încep să se așeze peste vechile teritorii nomade. Willa e fiica unui predicator luteran fanatic, poreclit „Mad Lasse” de propria comunitate, un bărbat hotărât să convertească populația sami la creștinism și s-o rupă definitiv de tradițiile ei. Ivvar e un tânăr crescător de reni sami, parte dintr-o lume pe care misiunea tatălui Willei o amenință direct. Cei doi se îndrăgostesc, iar dragostea lor devine punctul de coliziune dintre două civilizații care nu se pot împăca ușor.
Ce mi-a plăcut de la primele capitole, ascultate cu ochii pe drum, e cât de puțin sentimental pare cadrul, deși povestea în sine e sfâșietor de romantică. Pylvainen nu simplifică niciodată tabăra „coloniștilor” sau tabăra „nativilor” — fiecare personaj are propriile motive, propriile slăbiciuni, propria versiune de credință sau de supraviețuire.
De ce merită Tăcerea tobelor citită
Documentarea e, cred, cel mai impresionant aspect al cărții. Pylvainen a scris atât de bine viața sami — ciclul de migrație a renilor, ritualurile, tensiunile interne ale comunității — încât ai senzația unei etnografii deghizate în roman de dragoste. Nu e o lume exotică servită turistic, ci una construită cu răbdare, stratificat, în care fiecare detaliu are o funcție.
Naratorul audiobook-ului (versiunea în engleză) a ajutat enorm la asta — vocile diferă suficient de clar între personaje încât n-am avut niciodată senzația de confuzie, deși romanul sare des între perspective. Sper ca ediția tipărită de la noi să păstreze aceeași claritate structurală, pentru că e esențială la o carte cu atât de multe voci.
Un alt lucru care m-a ținut lipit de căști: modul în care Pylvainen tratează conflictul religios. Predicatorul „Mad Lasse” nu e desenat ca un simplu personaj negativ, ci ca un om convins profund de propria misiune, capabil de fervoare și de orbire în același timp. Comparațiile pe care le-am văzut ulterior, între felul în care coloniștii impun credința peste tradițiile sami și episoade similare din istoria americană cu populațiile indigene, mi s-au părut absolut întemeiate — cartea funcționează și ca o oglindă pentru alte istorii de dominație culturală, nu doar ca poveste izolată din Laponia secolului XIX.
Ce nu mi-a plăcut
Ca să fiu cinstit cu tine, ca de fiecare dată: nu e o carte perfectă. Am simțit și eu că spre final romanul pierde puțin din echilibrul pe care îl avea la început. Pylvainen are o tendință spre sentimentalism care uneori subminează gravitatea temelor grele pe care le abordează. Un personaj negativ introdus relativ târziu în poveste devine aproape caricatural de rău, ceea ce contrastează cu nuanța atentă din restul cărții.
Ritmul e și el inegal. Prima treime construiește lumea în detaliu — frumos, dar lent — iar cine caută o poveste de dragoste rapidă s-ar putea plictisi înainte să ajungă la partea care merită cu adevărat așteptată. Mie mi s-a potrivit perfect formatul audio pentru segmentul ăsta — am „citit” descrierile în timp ce conduceam, fără senzația de pagini care nu se mai termină. E genul de carte pe care, dacă o iei în format tipărit, ți-aș recomanda s-o citești în porții mici, seară de seară, nu într-un maraton de weekend — se așează mai bine așa.
Tăcerea tobelor la Humanitas Fiction
Vestea bună pentru cititorii de la noi: Tăcerea tobelor urmează să apară la Editura Humanitas Fiction, în prestigioasa colecție Raftul Denisei — aceeași colecție unde găsești, de regulă, cele mai atent alese titluri de ficțiune internațională. Traducerea îi aparține Domnicăi Macri. Nu am încă un preț sau o dată fermă de lansare de comunicat, dar cartea e deja listată ca fiind în pregătire, ceea ce înseamnă că apariția e iminentă.
Recomand din toată inima ediția română oricui n-are răbdare sau chef de o carte în engleză — proza lui Pylvainen, deși limpede, folosește un vocabular specific culturii sami care poate fi solicitant pentru un cititor non-nativ. O traducere bună o să facă serviciul ăsta cărții, nu i-l ia.
Dacă genul ăsta de ficțiune istorică, cu dragoste pe fond de conflict cultural, îți place, ai putea găsi la fel de captivante și recenziile mele la Hamnet sau la Privighetoarea — toate trei explorează, în epoci diferite, cum supraviețuiește iubirea când istoria nu-ți dă voie s-o trăiești liniștit.
Verdictul
Romanul Tăcerea tobelor e genul de carte pe care o recomanzi cu o singură rezervă, nu cu zece. Documentarea impecabilă, personajele complexe și povestea de dragoste construită cu răbdare cântăresc mult mai mult decât micile alunecări spre sentimentalism din a doua jumătate. Sunt convins că, odată tradusă, o să găsească același ecou entuziast pe care l-a avut în presa americană.
I-aș da patru steluțe și jumătate din cinci — și, sincer, sunt puțin invidios pe cine o s-o citească pentru prima dată direct în română, fără să aibă nevoie de un audiobook în limba engleză ca să ajungă la ea, cum am făcut eu.
Ai auzit deja de Tăcerea tobelor sau abia acum afli, din articolul acesta? Spune-mi în comentarii dacă te atrage o poveste de dragoste plasată în Laponia secolului al XIX-lea sau dacă preferi să aștepți ediția în limba română. Dacă îți plac recenziile de carte și vrei să afli primul când public una nouă, abonează-te la blog. Astfel, nu vei rata nicio recenzie și nici recomandările mele de lectură.
Lasă un răspuns