Există cărți pe care le citești și uiți după o lună. Și există cărți care îți schimbă felul în care privești țara în care trăiești, sistemele politice, și natura umană în general. Adio, Europa! de Ion D. Sîrbu e cu certitudine din a doua categorie – și e una dintre cele mai importante cărți scrise vreodată în România.
Nu e o afirmație exagerată. E o constatare pe care critica literară română și internațională o confirmă de peste trei decenii.
Cine a fost Ion D. Sîrbu
Înainte să vorbim despre carte, trebuie să știi cine a fost omul care a scris-o. Pentru că fără context, Adio, Europa! e o carte extraordinară. Cu context, e o capodoperă cu totul specială.
Ion D. Sîrbu s-a născut în 1919 în colonia minieră din Petrila. A fost student strălucit al lui Lucian Blaga, cel mai tânăr conferențiar universitar din România în 1947. Și-a refuzat mentorul Blaga denunțând – ceea ce în 1948 însemna să alegi onoarea în detrimentul siguranței. A plătit scump: arestat, condamnat politic, trimis la muncă silnică între 1957 și 1963. După eliberare, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu la Craiova, unde a lucrat ca secretar literar la Teatrul Național, supravegheat permanent de Securitate.
Ultimii 25 de ani din viața sa i-a petrecut la Craiova – orașul pe care îl va transforma în romanul său în „Isarlâk”, un oraș alegoric al absurdului totalitar. A murit în septembrie 1989, cu câteva luni înainte de căderea comunismului. Nu a apucat să vadă libertatea pentru care plătise cu totul.
Și-a scris capodopera știind că nu va putea fi publicată în timpul vieții lui.
Povestea fascinantă a manuscrisului și cum a ajuns cartea la lume
Aici e poate cel mai captivant detaliu despre această carte, unul puțin cunoscut publicului larg.
Sîrbu a terminat Adio, Europa! în 1985. Conținea o denunțare atât de virulentă a regimului Ceaușescu încât nici măcar nu a încercat să o propună spre publicare – riscul era prea mare. Dar nici nu a lăsat-o să moară în sertar.
A trimis manuscrisul lui Alexandru Paleologu – intelectual, diplomat și prieten, care a reușit să îl scoată clandestin din România. Cartea a ajuns la postul de radio Europa Liberă, care a difuzat-o în România comunistă prin emisiunile sale. Oamenii ascultau noaptea, cu volumul dat la minimum, ca să nu audă vecinii.
Gândește-te un moment la asta: o capodoperă a literaturii române a ajuns la cititorii ei prin radio, difuzată peste granițe, ascultată în secret de oameni care riscau să fie raportați la Securitate dacă erau prinși.
A apărut postum, în 1992 și 1993, la Editura Cartea Românească – la trei ani după moartea autorului și după căderea regimului pe care îl descrisese cu atâta precizie.
Despre ce e cartea Adio, Europa!
Romanul e o distopie satirică despre condiția umană sub totalitarism. Acțiunea se petrece în „Isarlâk” – un oraș alegoric care e și Craiova, și România, și orice societate captivă unui sistem totalitar.
Personajul principal, Candid – un intelectual cu experiența închisorilor politice, traversează această lume absurdă într-un fel de călătorie inițiatică prin cercurile infernului comunist. Întâlnește nomenclaturiști, turnători, intelectuali compromiși, oameni simpli striviți de sistem și câțiva, puțini, care și-au păstrat integritatea cu prețul marginalizării totale.
Ion Sîrbu amestecă registre cu o măiestrie uimitoare: umorul negru coexistă cu tragicul, absurdul kafkian cu realismul brutal, aforismul filosofic cu satira politică. E un roman polifonic în sensul cel mai complet al cuvântului – mai multe voci, mai multe straturi, mai multe lecturi posibile.
Critica literară l-a comparat cu Arhipelagul Gulag al lui Soljenițin pentru forța mărturiei și cu Maestrul și Margareta al lui Bulgakov pentru virtuozitatea stilistică și umorul devastator. Ambele comparații sunt justificate și nici una nu e suficientă.
Ce aduce această carte despre comunism pe care alte cărți nu o spun
Există o mulțime de cărți despre comunismul românesc – memorii, documente, jurnale, ficțiune. Ce face Adio, Europa! diferită și esențială?
Ion Sîrbu nu descrie comunismul din exterior sau retrospectiv. Îl descrie din interior, în timp real, cu toate instrumentele unui intelectual de primă clasă și cu toată durerea unui om care a trăit tot ce scrie. Nu e reconstituire istorică – e mărturie vie.
Mai important, cartea nu se oprește la ororile fizice ale sistemului – închisori, deportări, muncă silnică. Merge mai adânc, acolo unde alte cărți nu ajung: la deformarea morală și psihologică pe care totalitarismul o produce în oameni. Cum sistemul creează turnători din oameni decenți. Cum compromisul se instalează treptat, fără să simți exact când ai trecut linia. Cum dublul limbaj devine a doua natură. Cum poți fi liber în gând și complet captiv în comportament.
Monica Lovinescu, vocea critică de referință a exilului românesc, spunea că dacă am fi citit Adio, Europa! când a fost scrisă – în întunecimile anului 1985 – ne-am fi mirat cu toții mai puțin de malformațiile postdecembriste. E o observație care taie: cartea nu e doar despre ce am fost, ci și despre de ce suntem cum suntem.
Ediția Polirom
Edițiile anterioare ale romanului au apărut la edituri mai mici, cu tiraje limitate. Cumulat, în peste trei decenii de la prima publicare, totalul exemplarelor tipărite e de doar câteva mii – o tragedie pentru o capodoperă națională.
Ediția Polirom reprezintă un pas important: o editură cu distribuție națională solidă, o ediție îngrijită academic de Toma Velici – editorul devotat al întregii opere a lui Sîrbu –, cu prefață de Ruxandra Cesereanu și note biobibliografice de Antonio Patraș. E ediția care poate aduce, în sfârșit, Adio, Europa! la publicul larg pe care îl merită de mult.
Un detaliu emoționant pe care puțini îl știu
Soția lui Sîrbu, Elisabeta, a jucat un rol esențial în promovarea operei sale după 1989. Ea e și modelul personajului Limpi din roman – prezență luminoasă într-o lume întunecată. Și există o ironie uluitoare a sorții în povestea supravegherii lui Sîrbu de către Securitate: ofițerul care l-a urmărit ani îndelungați, locotenentul Olimpian Ungherea, a devenit el însuși scriitor după ce a demisionat din Securitate.
Realitatea românească e, uneori, mai absurdă decât orice ficțiune.
Abonează-te ca să primești cele mai noi recenzii de cărti
Cine ar trebui să citească această carte
Oricine vrea să înțeleagă România. Nu România de la televizor sau din discursurile politice, ci România profundă, cea care s-a format în deceniile de comunism și ale cărei urme le trăim și azi.
Oricine a citit Orwell, Kafka sau Bulgakov și vrea să descopere că literatura română a produs ceva comparabil ca forță și viziune.
Oricine se întreabă de ce suntem cum suntem ca societate.
Adio, Europa! nu e o lectură ușoară. E densă, stratificată, cere atenție și răbdare. Dar recompensa e pe măsură – una dintre rarele cărți care îți schimbă cu adevărat perspectiva.
Ion D. Sîrbu a murit în septembrie 1989 fără să vadă libertatea. Dar a lăsat în urmă o carte care explică mai bine decât orice tratat de istorie ce a însemnat să trăiești în România comunistă. Și de ce contează să nu uiți.
Nota mea: 10/10 – O capodoperă absolută a literaturii române, esențială pentru oricine vrea să înțeleagă ce am fost și cine suntem.
Lasă un răspuns