Am terminat-o acum două zile și tot mă gândesc la ea, ceea ce, la Stephen King, nu se întâmplă neapărat cu fiecare carte. Să nu clipești e al patrulea roman în care Holly Gibney e personaj principal, iar eu unul am o slăbiciune veche pentru ea încă de pe vremea trilogiei Bill Hodges. Așa că m-am apucat de carte cu așteptări mari, poate prea mari, și cred că exact asta mi-a colorat, parțial, experiența de lectură.
Despre ce e romanul – Să nu clipești
Povestea pornește de la o scrisoare anonimă trimisă poliției: paisprezece victime anunțate, treisprezece nevinovate și una vinovată. O formă de răzbunare pentru un bărbat condamnat pe nedrept, mort în închisoare. Detectiva Izzy Jaynes preia cazul și o cheamă în ajutor pe Holly, iar de aici pornește primul fir narativ. În paralel, Holly acceptă un job neobișnuit pentru ea: bodyguard pentru o activistă feministă aflată în turneu, hărțuită de un personaj fanatic religios. Cele două povești avansează separat mare parte din carte, până se apropie una de alta spre final.
Cum mi s-a părut mie
Mi-a plăcut mai ales premisa. Ideea „treisprezece nevinovați, unul vinovat” e genul de mecanism pe care King știe să-l construiască din nimic și să-l facă terifiant tocmai prin logica lui strâmbă. Am avut impresia, în primele o sută de pagini, că mă îndrept spre unul dintre cele mai bune thrillere polițiste ale lui — tensiunea se construiește atent, iar criminalul din prima linie narativă mi s-a părut unul dintre cele mai bine scrise personaje negative din câte am citit de la King în ultimii ani.
Nu m-am așteptat însă ca firul al doilea, cu turneul activistei, să-mi distragă atât de mult atenția de la ce mă interesa pe mine cu adevărat. Nu spun că e prost scris, dimpotrivă, are momentele lui tensionate, dar personal am simțit că rupe ritmul construit atât de bine de cealaltă poveste, mai ales în partea de mijloc a romanului.
Ce mi-a plăcut la Stephen King în acest roman
M-a surprins cât de bine reușește King să construiască motivele criminalului din prima linie narativă. Un fost dependent, acum sobru de ani buni, care descoperă că uciderea a devenit noua lui formă de dependență. Am rămas cu senzația că exact acolo stă forța cărții: în felul în care King scrie despre obsesie și despre cât de subțire e granița dintre vindecare și recădere, un subiect pe care l-a mai abordat, dar niciodată chiar în forma asta.
Am apreciat și revenirea personajelor cunoscute: Barbara și Jerome Robinson apar din nou alături de Holly, iar cei care au citit toată seria o să recunoască imediat dinamica dintre ei. Pentru mine, exact genul ăsta de continuitate face parte din farmecul universului Holly Gibney.
Ce nu mi-a plăcut
Aici trebuie să fiu sincer. Firul narativ cu turneul și cu personajul cântăreței Sista Bessie mi s-a părut, spre final, prea încărcat și puțin forțat. Am avut senzația că servește mai mult ca să mute personajele acolo unde are nevoie King de ele, decât ca poveste de sine stătătoare. Mi-ar fi plăcut ca autorul să reducă din acest fir și să dea mai mult spațiu criminalului din prima poveste, care mi s-a părut, de departe, partea cea mai puternică a cărții.
Un alt lucru care nu m-a convins complet: Holly însăși pare, în multe capitole, mai degrabă un observator decât motorul acțiunii. Am înțeles alegerea, analizează, deduce, colaborează, dar pentru cineva obișnuit cu Holly din romanele anterioare, unde era mult mai activă, tranziția asta mi s-a părut ciudată.
Îți recomand să citești și acest top cu 15 cărți psihologie care îți schimbă modul de gândire
Merită citită?
Da, dar cu o așteptare corect calibrată. Să nu clipești de Stephen King, nu e cel mai reușit roman din seria Holly Gibney. Pentru mine rămâne sub nivelul lui The Outsider sau al trilogiei Bill Hodges, dar rămâne un thriller solid, cu un criminal memorabil și cu o temă despre dependență scrisă cu mâna sigură a unui autor care știe exact ce face.
Cui i-o recomand? În primul rând fanilor deja atașați de Holly Gibney, care oricum n-o s-o rateze. Pentru cineva care vrea să-l descopere pentru prima dată pe King prin universul ăsta, aș recomanda mai degrabă să înceapă cu Mr. Mercedes sau cu The Outsider, unde personajul se construiește mai limpede. Recenzia mea la Să nu clipești se termină, așadar, cu o recomandare condiționată: o carte bună, nu cea mai bună, dar sigur una pe care merită s-o citești dacă ai urmărit deja drumul lui Holly până aici.
Lasă un răspuns