Am închis cartea și încă mă gândesc la ea, ceea ce spune ceva important despre o carte de nonficțiune. Întoarcere la Lemberg. Despre originea termenilor Genocid și Crime împotriva umanității, de Philippe Sands, nu e genul de lectură pe care s-o iei ușor, într-o seară liberă, ca să te relaxezi. Am ales-o pentru că mă interesează de multă vreme cum s-au format conceptele juridice pe care le folosim azi ca și cum ar fi existat dintotdeauna — genocid, crime împotriva umanității — și nu mă așteptam ca răspunsul să vină printr-o poveste atât de personală.
Philippe Sands, jurist specializat în drepturi ale omului și profesor de drept internațional, pornește de la o invitație aparent banală: să țină o conferință la Lviv, orașul cunoscut cândva sub numele de Lemberg. De acolo, cartea se ramifică în trei direcții — istoria propriei sale familii, din care bunicul lui a plecat cu puțin înainte ca restul rudelor să fie ucise, și poveștile a doi juriști evrei, Hersch Lauterpacht și Raphael Lemkin, care au studiat în același oraș și au inventat, fiecare separat, termenii pe care astăzi îi rostim fără să ne gândim la cine i-a construit și de ce.
Ce mi-a plăcut în cartea Întoarcere la Lemberg. Despre originea termenilor Genocid și Crime împotriva umanității de Philippe Sands
Mi-a plăcut pentru că nu simți niciodată că citești un manual de drept internațional deghizat în carte de popularizare. Din punctul meu de vedere, marea reușită a lui Philippe Sands e felul în care țese laolaltă trei fire narative — istoria de familie, biografiile juridice și procesele de la Nürnberg — fără ca vreunul să pară adăugat forțat. Am avut senzația că fiecare capitol mă apropie, în același timp, de un răspuns emoțional și de unul strict juridic, iar combinația asta rar se întâlnește reușită.
Am apreciat foarte mult documentarea din spatele cărții. Se simte că Sands a petrecut ani buni în arhive, a vorbit cu urmași ai personajelor reale, a mers fizic pe urmele bunicului său. Una dintre ideile care mi-au rămas în minte, poate cea mai puternică din toată cartea – Întoarcere la Lemberg, e cât de aproape unul de celălalt au trăit Lauterpacht și Lemkin, fără să se cunoască neapărat direct, și cum drumurile lor intelectuale au dus la două concepte juridice diferite, aproape rivale.
M-a surprins cât de accesibilă e cartea, deși subiectul e complex. Nu sunt specialist în drept și mă temeam că o să mă pierd în terminologie. Nu s-a întâmplat. Sands explică diferența dintre „crime împotriva umanității” — concentrat pe individ — și „genocid” — concentrat pe grup — cu o claritate pe care n-o găsești ușor nici în articole de popularizare, darămite într-un tratat academic.
Dacă îți plac recenziile de cărți scrise cu adevărat după lectură, nu după coperte răsfoite, te invit să te abonezi la newsletterul blogului. Trimit doar articole noi și recomandări bine gândite.
Istorie, drept și memorie — echilibrul care m-a pus pe gânduri
Personal, cred că partea cea mai puternică a cărții e felul în care memoria personală se împletește cu istoria mare. Nu mă așteptam ca povestea bunicului lui Sands, tăcut și reținut toată viața în privința trecutului familiei, să mă afecteze la fel de mult ca discuțiile juridice despre Nürnberg. Dar exact asta s-a întâmplat — am simțit că tăcerile din familia autorului spun la fel de mult despre ororile secolului XX cât spun și pledoariile de la tribunal.
Ritmul lecturii e, recunosc, inegal. Sunt pasaje în care investigația genealogică avansează lent, cu detalii de arhivă care cer răbdare, și altele — mai ales cele legate direct de procesul de la Nürnberg — pe care le-am citit dintr-o suflare. Mi-ar fi plăcut ca părțile mai tehnice despre corespondența juridică dintre Lauterpacht și colegii lui să fie puțin mai scurte; nu pentru că ar fi lipsite de valoare, ci pentru că rup uneori ritmul emoțional construit cu grijă în capitolele de familie.
Ce m-a impresionat cel mai mult, totuși, e cum Întoarcere la Lemberg m-a făcut să mă gândesc altfel la Nürnberg. Știam, ca majoritatea oamenilor, doar imaginea generală a proceselor. Nu știam că termenii folosiți atunci de procurori erau, practic, invenții juridice recente, gândite de doi oameni cu biografii aproape paralele. Mi-am schimbat perspectiva asupra felului în care se construiește dreptul internațional — nu ca legi „apărute” de undeva, ci ca decizii concrete, luate de oameni concreți, în urma unor pierderi personale devastatoare.
Cred că Întoarcere la Lemberg i-ar plăcea oricui e interesat de istoria celui de-al Doilea Război Mondial dincolo de cronologia militară, dar și cititorilor care vor să înțeleagă rădăcinile conceptelor juridice pe care le auzim azi la fiecare știre despre conflicte internaționale. Nu e o lectură ușoară, dar e genul de carte care rămâne cu tine mult după ce ai închis-o, iar pentru mine asta contează mai mult decât orice altceva.
Lasă un răspuns