Sunt un cititor care se ferește instinctiv de serii lungi. Mă tem de angajament — de senzația că mă înham la cinci volume și, pe la al treilea, îmi dau seama că autorul trage de timp. Așa că atunci când am dat prima oară peste Vila Secretelor de Anne Jacobs, cu coperta ei frumoasă și ștampila „peste 3,5 milioane de exemplare vândute”, prima mea reacție a fost scepticism. A doua, după ce am aflat mai multe, a fost curiozitate. Hai să-ți explic de ce, și mai ales să te ajut să decizi dacă seria asta merită să intri în ea.
Cine e Anne Jacobs
Înainte de orice, un lucru care mi se pare important și pe care puține prezentări românești îl menționează: „Anne Jacobs” e pseudonim. În spatele lui e o autoare germană născută în Saxonia Inferioară, care a studiat muzica și limbile străine, a fost profesoară și a lucrat într-o librărie înainte să se apuce serios de scris. Detaliul cu librăria mi se pare relevant — se simte în felul în care își construiește saga, cu răbdarea cuiva care a văzut ce cărți iau cititorii de pe raft și de ce.
A scris mai multe serii istorice de familie, dar cea care a consacrat-o internațional e saga familiei Melzer — Vila Secretelor și continuările ei. Tradusă în 18 limbi, e genul de fenomen editorial european care ajunge în România cu câțiva ani întârziere, prin Litera, colecția Blue Moon.
Despre ce e vorba în serie
Toată saga se învârte în jurul unei vile din Augsburg, Germania, și a familiei industriașului de textile Johann Melzer.
Volumul 1 – Vila Secretelor pornește în toamna anului 1913. Marie Hofgartner, o tânără crescută la orfelinat, ajunge servitoare în bucătăria vilei Melzer. E o intrare clasică în lumea saga-urilor de familie: contrastul brutal dintre servitorime și stăpâni, balurile, ierarhiile, regulile nescrise. Dar Anne Jacobs adaugă imediat tensiunea care ține cartea — Paul, moștenitorul familiei, student la München, se îndrăgostește de Marie, iar tatăl lui pare să ascundă un motiv necunoscut pentru care a adus-o pe fată în casă. Recunosc că premisa e familiară oricui a citit Kate Morton sau Lucinda Riley, dar familiaritatea asta nu e neapărat un defect în genul respectiv — e mai degrabă contractul pe care îl semnezi când deschizi cartea.
Volumul 2 – Moștenirea de la Vila Secretelor e cel apărut acum ca noutate și motivul pentru care scriu articolul. Povestea sare în 1920. Războiul s-a terminat, Paul Melzer se întoarce din prizonieratul din Rusia și preia conducerea fabricii de țesături, hotărât să-i redea strălucirea de altădată, cu ajutorul lui Ernst von Klippstein. Între timp, Marie — acum soția lui — vrea să-și deschidă propriul atelier de modă. Și aici apare conflictul central al volumului: atelierul ei prosperă, dar succesul îi zdruncină căsnicia, alimentând gelozia lui Paul până la un ultimatum cu urmări grave.
Ce mi se pare interesant la volumul 2, și motivul pentru care cred că funcționează mai bine decât un simplu „mai mult din același lucru”, e mutarea temporală. Nu mai suntem în lumea idilică de dinainte de război. Suntem în Germania interbelică, o societate traumatizată, în care rolurile de gen încep să se clatine — o femeie care vrea propria carieră în 1920 e o mică revoluție. Asta dă volumului 2 o miză socială pe care primul, mai axat pe romance și mister de familie, nu o avea la fel de pronunțat.
Volumul 3 – Fiicele de la Vila Secretelor continuă saga, cu conacul transformat în spital militar și fiicele familiei devenite infirmiere. Deci da, e o serie care merge mai departe — bine de știut înainte să te atașezi.
Ordinea corectă a cărților Anne Jacobs din seria Vila Secretelor
Pentru că am primit multe întrebări pe aspectul ăsta, iată ordinea limpede:
- Vila Secretelor (acțiunea în 1913)
- Moștenirea de la Vila Secretelor (acțiunea în 1920)
- Fiicele de la Vila Secretelor. Povestea continuă (acțiunea din 1916 și mai departe)
Sfatul meu ferm: nu începe cu volumul 2, oricât de tentantă e coperta de noutate. E ca și cum ai intra la un film de la jumătate. Toate relațiile — Marie și Paul, Elisabeth, Kitty — sunt construite în volumul 1, iar fără ele Moștenirea îți va părea o aglomerație de nume.
Ce cred sincer despre seria asta
O să fiu direct, pentru că nu-mi place să vând iluzii. Seria Vila Secretelor nu e mare literatură și nu se pretinde a fi. E ficțiune istorică de tip „comfort read” — genul de carte în care te cufunzi într-o seară de toamnă, cu o pătură și un ceai, ca să evadezi într-o altă lume. Judecată după standardele astea, e foarte bine făcută: Anne Jacobs are un ritm care te ține, construiește personaje de care ajungi să-ți pese, și documentează convingător epoca.
Am observat că cititorii români care au parcurs volumul 1 s-au atașat în special de Marie — și înțeleg de ce. E genul de personaj feminin care pornește de jos și își croiește drumul, arhetip care funcționează mereu. Chiar și recepția pe blogurile de profil a fost călduroasă, cu accent pe cât de „ușor se citesc” cele câteva sute de pagini, ceea ce în genul ăsta e un compliment, nu o critică.
Rezerva mea onestă: dacă nu-ți plac saga-urile de familie cu romance și secrete, volumul 2 nu te va converti. E o carte pentru cine iubește deja formula, nu una care redefinește genul. Iar la aproape 100 de lei prețul întreg (75 la reducere), investiția nu e neglijabilă — motiv în plus să începi cu volumul 1 și să vezi dacă te prinde înainte să te angajezi la tot.
Pentru cine e și pentru cine nu e
E pentru tine dacă: iubești pe Kate Morton, Lucinda Riley, María Dueñas; îți plac romanele istorice cu multe personaje și fire narative împletite; cauți o lectură de evadare, nu una care să te provoace intelectual.
Nu e pentru tine dacă: preferi proză densă, literară; te enervează romance-ul ca motor principal al poveștii; nu ai răbdare cu serii lungi care cer mai multe volume.
Eu personal o încadrez în categoria „mi-o rezerv pentru concediu” — și asta nu e o insultă. Nu tot ce citim trebuie să ne zdruncine existența. Uneori vrei doar o vilă frumoasă, niște secrete și o poveste care te ține până la ultima pagină.
Dacă te decizi să intri în serie, începe cu volumul 1. Revin cu impresii mai detaliate pe măsură ce înaintez prin saga familiei Melzer.
Lasă un răspuns